REACȚIE. Prima reacție a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, după ce Liviu Dragnea a anunțat dezvăluiri din închisoare

REACȚIE. Prima reacție a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, după ce Liviu Dragnea a anunțat dezvăluiri din închisoare
REACȚIE. Prima reacție a Administrației Penitenciarelor din România, după ce Liviu Dragnea a anunțat dezvăluiri din închisoare. FOTO: MEDIAFAX
Publicat: 25/06/2020, 19:53
Actualizat: 06/04/2021, 20:29

Administraţia Naţională a Penitenciarelor precizează, după ce Realitatea Plus a anunţat un interviu din închisoare cu Liviu Dragnea, că din 16 martie, de când a fost instituită starea de urgenţă în contextul pandemiei de COVID-19, nu a aprobat solicitări de intervievare a unor persoane private de libertate, nici fizic, nici online. 

Anca Alexandrescu, cea care a realizat interviul, a declarat la Realitatea Plus că joi dimineață i s-a aprobat interviul, înregistrat pe Skype.

„Efectiv, i se interzice dreptul de a vorbi, desi sunt multi jurnalisti care au cerut un interviu cu Liviu Dragnea. Am făcut multe demersuri în acest sens. Am incercat toate variantele, am solicitat la Administratia Penitenciarelor si abia ieri a fost aprobata cererea mea, astăzi dimineata am înregistrat pe Skype si urmeaza, la ora 18.00, să difuzam interviul. Sunt câteva ore de interviu”, a afirmat Anca Alexandrescu la Realitatea PLUS.

Reacția ANP, înainte de difuzarea interviului

„Având în vedere vehicularea în spațiul public a unor informații privind intermedierea unor comunicări între reprezentanți mass-media și persoane private de libertate, precizăm: Începând cu data de 16.03.2020, odată cu decretarea stării de urgență pe teritoriul României, și până la momentul prezentei, Administrația Națională a Penitenciarelor nu a aprobat solicitări de intervievare a unor persoane private de libertate, indiferent de forma de materializare indicată de petent (fizic/online). În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2 și, implicit, pentru protejarea vieții, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor custodiate, se menține rezoluția amânării punerii în practică a cererilor având acest obiect, prin limitarea interacțiunii cu terți din exteriorul mediului carceral, până la stabilizarea contextului epidemiologic”, a declarat ANP, într-o comunicat de presă.

Liviu Dragnea a acordat, joi, primul interviu de când a fost închis, pentru 3 ani și 6 luni, pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Fostul lider PSD a intrat în dialog din spatele gratiilor cu fosta lui colaboratoare Anca Alexandrescu, în prezent realizatoare la Realitatea Plus.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Și-a trimis sora geamănă la muncă, în locul ei, dar a făcut o greșeală! Cum...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe...
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
Calendar ortodox pentru ziua de 24 mai 2024: De ce este slăvit Sfântul pomenit în...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Legea care se aplică în toate blocurile din România. Interzis pentru proprietarii de apartamente
Cele mai norocoase zodii. Vor avea o viață lipsită de griji
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Se împlinesc 481 de ani de la moartea omului care ne-a învăţat că Pământul se...
×